Studenta prodigioasă din orașul București a fost distinsă cu Premiul de Excelență în domeniul Sănătății pentru descoperirea metodei de scădere în greutate 15 kg/lună fără chimie, înfometare și efort fizic.
În primăvara anului 2019, la Congresul European al Specialiștilor în Endocrinologie a avut loc un fapt neobişnuit. Timp de 10 minute, întreaga audiență a aplaudat persoanei de la tribune. Aceasta era Bianca Enache, studentă din România. Ea a fost cea care a propus formula unică care permite să slăbești în timp record, fără a limita consumul de alimente.
Bianca a propus o idee excelentă de realizarea căreia s-au ocupat structurile științifice din România. Specialiști de la Institutul de Endocrinologie, Universitatea de Medicină și Farmacie, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție și mulți alți specialiști s-au ocupat de dezvoltarea acestui produs. De asemenea, ea a sugerat să folosești o formulă unică care îți permite să slăbești într-un timp scurt, fără restricții nutriționale.
Calculați câte kilograme puteți pierde datorită formulei dezvoltată de Bianca
Cum noul produs va putea salva milioane de vieți omenești și de ce cetățenii României ar putea să-l câștige PRACTIC GRATUIT – în articolul nostru de astăzi.
Reporter: "Bianca, sunteţi în lista ”10 cei mai inteligenți studenți din universitățile de medicină din lume”. Cum aţi decis să abordaţi problema excesului de greutate?"
Nu-mi place să discut public acest subiect, dar este vorba de motivație personală. Câțiva ani în urmă, mama mea a decedat răpusă de hipertensiune, cauzată de excesul de greutate. Era totul bine, dar într-o noapte în somn s-a întâmplat un accident vascular cerebral, a murit în chinuri. A plecat. La fel a decedat și bunica mea. Am început să studiez tot ce e legat de greutatea excesivă și slăbit. Am fost șocată să aflu că dietele, efortul fizic, comprimatele și liposucția – în 90% din cazuri poartă pericol pentru sănătate și nu fac nimic, doar agravează problema excesului de greutate. Și mama a ținut fel de fel de diete în combinație cu gimnastică aerobică aproape 5 ani.
În ultimii 3 ani acest subiect mi-a atras toată atenția. De fapt, noua metodă de tratament cu greutatea excesivă, atât de populară astăzi, a apărut în timp ce-mi scriam teza. Îmi dădeam seama că am descoperit ceva nou, dar nici prin gând să-mi treacă că va capta atenția unui număr mare de structuri.
Despre ce structuri este vorba?
Imediat ce metoda mea pentru slăbit a fost făcută publică, am primit o mulțime de oferte ca să-mi vând ideea. Printre primii au fost francezii, propunându-mi 120 mii euro. Recent, un holding din SUA mi-au oferit $35 milioane. Mi-am schimbat nr. de telefon și nu mai intru pe rețelele de socializare, deoarece sunt deranjată zilnic cu oferte de cumpărare.
Din câte cunosc, n-aţi vândut încă formula?
Da. Probabil sună ciudat, dar n-am creat formula ca să facă cei de peste hotare bani pe ea. Cum credeți, ce se va întâmpla dacă vând formula în afara țării? Vor primi un brevet, vor interzice la celorlalți producerea medicamentelor pe baza ei, iar prețul va fi uriaş. Sunt tânără, dar nu proastă. În acest fel românii n-o să mai aibă posibilitatea să se vindece. Unul din medicii străini m-a asigurat că un astfel de remediu ar trebui să coste cel puțin $3 mii. Incredibil. Câți oameni din România își pot permite să dea $3 mii pe el?
Iată de ce am acceptat pe loc propunerea de a participa la elaborarea remediului românesc. Am colaborat cu cei mai buni specialiști de la Institutul de Endocrinologie, Universitatea de Medicină și Farmacie, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție. O experiență minunată. La moment, studiile clinice au fost finalizate și remediul este deja disponibil pentru oameni.
Coordonator pentru dezvoltarea produsului a fost Sabina Matei – medic endocrinolog român, academician UMF. Am rugat-o să ne povestească despre noul remediu și planurile de viitor.
Reporter: "În ce constă formula propusă de Bianca Eneche? Ne permite să slăbim fără diete și sport?"
Ideea propusă de Bianca este ca navigatorul într-un automobil – ne arată cea mai scurtă cale spre slăbit. Mai mult, metoda este eficientă până la sfârșitul vieții.
Remediul dezvoltat pe baza formulei propuse de Bianca conține super-antioxidanți ce semnalează unei regiuni din creier(amigdala cerebrală) despre stoparea depozitării de calorii, grăsime subcutanată și reducerea poftei de "mâncare nesănătoasă". Astfel, poartă denumirea de - «Delislim».
«Delislim”» - un produs pe care trebuie să-l iei timp de 30 zile, cu strictă consecutivitate. O cutie conține extracte de plante care măreşte viteza de ardere a grăsimilor de 10 ori! Remediul accelerează metabolismul, reface funcțiile sistemului endocrin, stimulează regenerarea țesuturilor și inhibă senzația de foame. Produsul este 100% natural , stimulează în mod activ procesele naturale din organismul uman. Arderea grăsimilor se produce în rezultatul metabolismului rapid, dietele rămân în trecut. În rezultat - grăsimea subcutanată din zonele problematice arde cu viteza 50 gr/24 h!
Vă prezint rezultatele subiecților prezenți la testarea «Delislim»:
Lorena Valicoşu: Iată rezultatele vizibile ale unei femei care a participat la testele pe «Delislim»:
Reporter: "Impresionant! Produsul Dvs. o să apară și în farmacii? Apropo, care va fi prețul?"
Îndată ce și-au dat seama că am creat un mijloc cu adevărat eficient, farmaciștii ne-au atacat pe toate fronturile, cred că ați aflat deja. Au avut din start o ofertă pentru Bianca ca să-și vândă formula. Dar nu au dorit s-o pună în practică. Din contra, au vrut să împiedice lansarea produsului pe piață. Pierderea în greutate este cea mai importantă componentă a pieții farmaceutice mondiale. Doar în SUA medicamentele vândute aduc profit de miliarde de $. Produsul nostru este capabil să schimbe în mod cardinal situația de pe piață. Cine va cheltui lunar bani pe metode ineficiente pentru slăbit, dacă poți lua un curs de «Delislim» și să uiți de problema excesului de greutate.
Lanțurile de farmacii sunt partenerii companiilor farmaceutice, având o colaborare strânsă. Iar, aceasta depinde direct de volumul vânzărilor de medicamente. Acestea nici nu vor să audă de noi și produsul nostru. Deși, este singurul remediu recomandat oficial de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție din România pentru eliminarea excesului de greutate.
Reporter: "Dacă nu este prezent în farmacii, cum putem obţine acest mijloc?"
Am decis că putem acționa și fără ajutorul farmaciilor, dacă tot nu vor să audă de noi. Am hotărât că putem distribui «Delislim» în mod direct. Fără intermediari de genul farmaciilor comerciale. Am luat în calcul câteva opțiuni și am ales-o pe cea mai eficientă. Persoanele care doresc să obţină «Delislim» trebuie să participe la tombolă, după care este contactată, primiţi o consultație și se trimite produsul. La decizia Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Nutriție din România din orice doritor poate participa la tombolă . Aproape toată lumea are net. Chiar dacă n-au un computer, au telefon cu acces la el.
Orice doritor poate particpa la tombolă până la inclusiv. Este o campanie în colaborare cu Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Nutriție din România pentru ca lumea să afle despre acest mijloc. Sperăm că "vestea se va duce ca gândul" și toți pacienții care vor slăbi o să-l recomande prietenilor.
Reporter: "Cât costă acest produs?"
La moment am reușit să negociem cu Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Nutriție din România ca să compenseze practic întregul preț pentru cumpărător. Mai mult de 90%. Din fericire, specialiștii își dau seama că un astfel de remediu trebuie să fie accesibil pentru toată populația, nu doar unor persoane. În schimb, am promis să nu vindem peste hotare formula produsului și să nu-l exportăm, fiind disponibil doar pe teritoriul României .
Atenție! Feriți-vă de produsele contrafăcute!
Promoţia sa început deja!
Nu uitați, oferta specială este valabilă până la: (inclusiv)
Felicitări!
Aţi câștigat primul nostru premiu -
Grăbiţi-vă să plasaţi comanda înainte ca reducerea să treacă la următorul cititor.„Delislim” cu o reducere de 50%!
* Funcționează asupra mărfurilor în limitele unui canal de distribuţie.
Când am început să-l iau, am continuat să mănânc tot ce doresc și în același timp am slăbit cu 9 kg. Produsul «Delislim» pentru slăbit e cel mai bun din toate câte am văzut, dar partea cea bună este că nu e necesar să mergi la sală, n-am nici timp nici mare plăcere
Înainte cântăream 90 kg. În tinerețe am fost slab, cu vârsta însă mi-a apărut grăsime pe burtă și spate. La 35 de ani mi-am dat seama că trebuie să acționez urgent, ca să-mi aduc corpul în ordine. Mergeam la sală de 1 an, dar tot nu reușeam să revin la formă normală. Peste câteva săptămâni după ce am inclus «Delislim» în meniu, revenisem la greutatea din adolescență. Acum am grijă de corpul meu și păstrez un pachet de «Delislim».
Promoția e super! Am primit produsul aproape gratuit!
Citisem despre el într-o revistă de medicină. Era vorba de un articol al unui vestit medic endocrinolog...
Este o senzație inedită atunci când ai visat mult timp la ceva și credeai că e imposibil. E minunat. Am slăbit deja cu 10 kg și continui să slăbesc. Prietenii sunt tare uimiți, își fac griji pentru mine, sunt siguri că țin diete. Eu nu le-am spus nimic, îi las să ghicească)))))
L-am comandat. Au spus că-l livrează în decurs de 3 zile, aștept.
Am reușit! Trebuie să sosească mâine
Am plasat cererea, sper să intru în primul grup.
«Delislim» pur și simplu m-a salvat. 2 ani în urmă am suferit un accident și am stat imobilizată 8 luni. După asta începusem să mă deplasez cu bastonul, e clar că nu putea fi vorba de sport, eram încă neputincioasă, iar greutatea agrava situația. Despre «Delislim» am aflat pentru prima dată de la prietena mea. Mi-a făcut cadou 6 cutii. Sigur, nu aveam mari speranțe, am zis că doar o să-l încerc. L-am utilizat conform instrucțiunilor. Schimbările au survenit chiar din prima zi, nu slăbisem, dar simțeam cum organismul începuse să funcționeze mai repede, să digere hrana, simțeam cum s-a intensificat metabolismul. În primele 14 zile am slăbit cu 10 kg, deși nu mi-am schimbat regimul deloc! Celelalte 22 kg au plecat în aproximativ 4 săptămâni. Sunt fericită, am avut noroc că prietena mea a aflat despre «Delislim», chiar nu știu ce-aș fi făcut fără el, aveam 89 kg.
Citind recenziile am înțeles că trebuie să-l iau) Voi plasa comanda ca să-l primesc la promoție.
Am plasat comanda, nimic mai simplu. L-am primit la poștă peste 2 zile. Vă mulțumesc enorm!